Cât de costisitoare sunt improvizațiile dinșantier?!
Integrarea spațiilor de laborator în procesul de construcție a clădirii nu mai este o opțiune, ci o cerință tehnică esențială pentru a evita costuri nejustificate și disfuncționalități operaționale. Grupul Euritmics susține ferm ideea că designul laboratorului trebuie conceput simultan cu structura arhitecturală, nu ca o etapă ulterioară, după ce pereții sunt deja ridicați.
Ultimele știri
Casa din Munții Beschizi, mutată de teren de arhitecții poloniști
Cum culoarea i-a oferit unui Victorian cu o singură cărămidă o nouă viață
John Lennon și Yoko Ono au dus baia retro la un alt nivel — și acum se întoarce în 2027
Aceste 106 idei de sculptură de dovleac îți vor face Jack-o'-Lanternul cel mai frumos din blocAceastă abordare preventivă este crucială deoarece cele mai scumpe greșeli din amenajarea acestor spații au rădăcini în faza incipientă de proiectare.
Problemele apar frecvent atunci când compartimentarea spațiului și dimensionarea instalațiilor sunt efectuate înainte de a se stabili clar ce activități se vor desfășura în fiecare cameră și ce echipamente specifice vor fi instalate.
Rezultatul este că consecințele acestor decizii luate în grabă devin vizibile abia în momentul amenajării finale sau al punerii în funcțiune, generând cheltuieli suplimentare semnificative.
Un exemplu concret ilustrează această problemă: o nișă chimică necesită un debit specific de aer pentru ventilație, pe care instalația de evacuare deja existentă, proiectată generic, nu îl poate satisface. Similar, blatul unei mese de laborator poate ajunge la o înălțime nepotrivită pentru sarcinile zilnice ale personalului, afectând ergonomia și eficiența muncii.
Altfel, punctele de racordare pentru apă, gaz și electricitate sunt adesea poziționate în funcție de constrângerile structurale ale clădirii, ignorând complet fluxul real de lucru necesar în laborator.
Deși toate aceste deficiențe pot fi corectate, soluțiile implică rar simple ajustări minore. Frecvent, sunt necesare intervenții majore asupra structurii constructive, ale sistemelor de instalații sau chiar schimbarea completă a soluției tehnice inițiale.
Există câteva aspecte critice care trebuie definite înainte de începerea execuției fizice.
Primul este înălțimea utilă a încăperii. În funcție de configurația tehnică și de producător, o nișă chimică poate avea o dimensiune totală de aproximativ 2.400 sau 2.700 mm.
Această diferență nu este pur estetică, ci este dictată de tipul aplicațiilor științifice realizate în nișă, de configurația sistemului de extracție a aerului, de racordurile necesare și, în cazul nișelor dotate cu filtre, de spațiul ocupat de modulele de filtrare și de accesul necesar pentru mentenanța periodică.
Dacă tavanul fals este coborât după alegerea echipamentului, acest lucru poate impune reproiectarea instalației sau chiar înlocuirea soluției inițial selectate.
Al doilea aspect major vizează traseul instalației de exhaustare.
Cum influențează ventilația și utilitățile siguranța în laborator?!
Aerul contaminat extras dintr-o nișă chimică nu poate fi gestionat eficient printr-o instalație de ventilație standard.
Se impun tubulaturi și ventilatoare specifice, compatibile cu substanțele chimice utilizate, care, în unele cazuri, trebuie să funcționeze continuu, în funcție de natura și concentrația contaminanților.
Uneori sunt necesare scrubere sau sisteme avansate de filtrare a noxelor. Aceste componente ocupă spațiu considerabil, necesită trasee atent planificate și trebuie să permită accesul facil pentru verificări și mentenanță.
Modul de distribuție a utilităților constituie un alt factor decisiv.
Alegerea între un canal tehnologic, un perete tehnologic sau un stâlp de servicii influențează direct flexibilitatea viitoare a laboratorului. Mesele de laborator dotate cu cadre suport de tip C sau tip H oferă posibilitatea de reconfigurare și adaptare la schimbarea activităților. În schimb, o amenajare rigidă, fixată direct pe elementele structurale ale clădirii, limitează considerabil aceste capacități de adaptare.
De asemenea, zonele cu risc specific trebuie identificate timpuriu. Substanțele inflamabile necesită dulapuri de siguranță cu rezistență la foc, iar acizii și bazele trebuie stocate în containere din materiale compatibile, separate corespunzător, fabricate conform standardelor aplicabile.
Când aplicația o impune, aceste echipamente trebuie conectate la un sistem de exhaustare și/sau filtrare. Toate aceste componente, împreună cu traseele aferente, trebuie incluse încă din faza de proiectare.
Importanța acestei integrări nu se rezumă doar la beneficiarul final, ci impactează și constructorul.
Un laborator recepționat cu instalații care nu pot susține performanța echipamentelor reprezintă o problemă pentru întreaga lucrare, nu doar pentru utilizator.
Diferența dintre o amenajare care trece recepția fără incidente și una care necesită intervenții suplimentare se decide în etapa în care modificările costă cel mai puțin: pe planșe.
În practică, specialiștii sunt implicați în proiecte la două momente distincte.
Varianta ideală este participarea încă din faza de proiectare, când se pot defini debitele de aer, înălțimile utile, necesarul de utilități și traseele instalațiilor în funcție de activitățile laboratorului și de echipamentele pe care beneficiarul le utilizează deja sau intenționează să le achiziționeze.
În alte situații, intervenția are loc după finalizare.